Un vizionar în mrejele jocului geopolitic

Dm. Cantemir a fost domn al Moldovei în 2 rânduri (martie-aprilie 1693; 1710-1711), destinul său politic fiind legat de Petru cel Mare, țarul Rusiei, în care a văzut un aliat împotriva turcilor și un prieten al românilor în năzuzința lor de independență. Era viziunea momentului, în condițiile în care Țările Române erau obligate la o politică tranzacțională pentru a-și salva statalitatea. Istoria, însă, i-a fost potrivnică domnitorului moldovean. Înfrângerea armatei aliate ruso-moldovenești la Stănilești (pe Prut, langa Vaslui) în 1711, în fața otomanilor, a însemnat începutul unei lungi pribegii în Rusia, din care nu s-a mai întors. Dimitrie Cantemir pierde tronul Moldovei, nu însă și speranța de a-l redobândi cu ajutorul prietenului său. Dar, rațiunea de stat a țarului a prevalat peste interesul domnitorului unei țări de la Dunăre: în viziunea lui Petru cel Mare, hotarele Rusiei trebuiau extinse, iar Marea Neagră transformată în lac rusesc. Atfel sub motivul eliberării popoarelor creștine de sub jugul islamic, țarii au năzuit mereu cucerirea Țărilor Române.

Tratatul de la Lutk
Pe 2 aprilie 1711 a fost incheiata o intelegere antiotomana între Petru cel Mare, țarul Rusiei țși Dimitrie Cantemir, domnitorul Moldovei. Textul tratatului a fost redactat de Cantemir. Conform condițiilor stipulate, țarul lua sub oblăduirea sa pe domnul Moldovei și pe întreg poporul țării, iar dupa scuturarea jugului turcesc, Moldova urma să-și restabilească vechile hotare (de până la cucerirea otomană).

Textul tratatului de la Lutk.
Din mila lui Dumnezeu, noi Petru I, țar și autocrat a întregii Rusii și celelalte și celelalte și celelalte.
Facem cunoscut prin aceasta tuturor celor cărora li se cuvine a ști despre acestea că, deoarece sultanul turcesc, uitându-și făgăduielile și tratatele de pace pe 30 de ani, întărite cu jurământ, care au fost înnoite de dânsul cu noi anul trecut, 1710, cu cartea și jurământul lui, le-a călcat și fără nici o pricină din partea noastră potrivnică păstrării păcii, a poruncit ca ambasadorul nostru, maltratat și jefuit în chip barbar, sa fie prins și aruncat în cruda închisoare, iar prin năvălirea hanului Crimeei cu hoardele tătarilor din Crimeea si ale nogailor si a celor din Buceac în țara noastra a început chiar de fapt războiul împotriva noastră; pentru aceasta, noi, marele stapânitor, Măria Noastră Țarul, chemând în ajutor pe Cel de Sus, încredințat de dreptatea armelor noastre împotriva lui, i-am declarat de asemenea război și am poruncit oștirilor noastre să intre în Ţara Turcească sub comanda noastră proprie. Avem convingerea că Cel prea Înalt ne va da biruința împotriva acelui perfid călcător de juraminte și dușman veșnic, nu numai al nostru, ci al întregii crestinătați și nu numai ne va mântui cu gândurile lui rele îndreptate spre pieirea noastră, dar va binevoi ca prin armele noastre creștinești să elibereze și alte multe popoare creștine de sub jugul său barbar. De aceea, noi, ca monarh crestin, drept credincios, suntem gata sa luptăm pentru aceasta, necruțând nici ființa noastra pentru slava lui Dumnezeu. Și pentru ca a văzut apropierea oștilor noastre, prea stralucitul domn și principe al țării Moldovei, Dimitrie Cantemir, ca un creștin drept și credincios și luptător pentru Isus Hristos, a chibzuit că este spre binele numelui lui Hristos, mântuitorul nostru, să trudească alături de noi și pentru eliberarea slăvitului popor moldovenesc, aflat sub cârmuirea lui, care patimește împreună cu alte popoare creștine sub jugul barbarilor, necruțând de asemenea viața și starea sa, ne-a dat de știre prin scrisorile sale despre gândul sau, dorind așadar să fie sub protecția Măriei Noastre, Țarul, cu țara si poporul Moldovei. De aceea, noi, vazând această râvnă creștinească a sa, îl primim pe principe sub apărarea noastră prea milostivă și ne învoim cu articolele propuse de dânsul mai jos sâși anume:
Amintitul Preastalucitul principe al Moldovei, cu toți boierii mari și mici și cu oamenii de cin ai slăvitului popor moldovenesc și cu toate orasele și locurile acelei țări va fi, de acum înainte, sub apărarea Măriei Noastre Țarului, asa cum se cuvine supusilor credincioși, și pe vecie și va fi dator, dupa primirea acestei diplome a noastre, să ne depună nouă, marelui stăpânitor, jurământ, mai întâi în taină si, pentru încredințare, după ce va scrie acel juramânt și-l va fi semnat cu mâna sa, și-l va fi pecetluit cu sigiliul domnesc, împreună cu articolele întocmai cu acestea semnate de mâna sa, sa le trimită Mariei Noastre Țarului cu un om credincios și de nadejde, cât mai curând, cel mai târziu pâna la ultimele zile ale lunii mai . Acestea vor fi ținute de noi în cea mai mare taină până la intrarea oștilor noastre în Țara Moldovei. Iar până atunci va trebui să ne arate nouă, Marelui Stăpânitor, Măriei Noastre Țarului, în toate imprejurările prielnice, slujba credincioasă prin corespondenta și prin altele, pe cât se va putea, în taina.
2. Când grosul oștirii noastre va intra în Țara Moldovei, atunci strălucitul principe se va declara pe față ca domn supus și se va uni cu toata oștirea sa cu toatș ostirea noastră, pentru care oștire noi făgăduim să-i dăm, în acea vreme, și ajutor în bani din visteria noastră. Și el va acționa împreună cu oștile noastre, după porunca noastră, împotriva dușmanului crucii Domnului și a aliațior și celor de gând cu dânsul, după ajutorul pe care-l va da Atotputernicul, si ne va ajuta cu toate sfaturile, după priceperea sa, acțiunile de acolo. și va fi sub protecția noastră și supus al Măriei Noastre Țarului și urmașilor noștri, el și urmașii lui, în veci.
3. În schimb făgăduim, noi, marele stăpânitor, Măria Noastră Țarul, pentru noi și urmașii nostri la tronul Rusie, că noi nu vom avea dreptul să punem domn în Moldova, nici în țara Muntenească, nici în altă familie straină, pentru această dovadă de credință față de noi a prea strălucitului domn Dimitrie Cantemir, îl vom păstra pe el și pe urmașii lui din izvodul pe linie bărbătească în acea cârmuire și domnie a Țării Moldovei, fără schimbare, cu titlul de domn, exceptând cazul când cineva dintre dânșii s-ar lepăda de sfânta biserică a răsăritului sau s-ar departa de credința față de Măria Noastră Țarul.
4. Totuși, dacă, ferească Dumnezeu, un astfel de domn nevrednic ar fi înlaturat din porunca Măriei Noastre Țarul (ori ca pedeapsă după legiuirea bisericească, ori cea mirenească), atunci va urma în domnie fiul aceluia, numai dacă acela va fi socotit de bună credință. Dacă va fi îndoială asupra credinței lui, atunci va urma la demnitatea domniei aceleia alt domn de încredere, credincios și fără cusur, din aceiași familie a Cantemiriștilor și nu va trece în nici un chip demnitatea domnească la altți, până la stingerea familiei lor, ci, chiar dacă va fi un prunc în sânul mamei, se va astepta, sub cârmuirea unor epitropi aleși din rândurile poporului moldovenesc, cu învoirea Măriei Noastre a Țarului, pâna se va naște moștenitorul.
5. Chiar dacă domnia Moldovei ar fi fost cea făgăduită cuiva de înaintașii nostrii, această făgăduială se anulează prin cea de față.
6. Dupa obiceiul vechi moldovenesc, toata puterea cârmuirii va fi în mâna domnului Moldovei.
7. Domnul sa aibă putere asupra tuturor și asupra fiecăruia dintre boierii moldoveni, după obiceiul dinainte, fără a reînnoi legiuirile lor.
8. Domnul, dupa vechiul obicei, să aibă dreptul să stăpânească întotdeauna toate orașele moldovenești, ca avere proprie, și să nu aibă nici o scădere și piedică în încasarea tuturor veniturilor acelui principat.
9. Boierii și toți supușii domniei Moldovei să fie datori a se supune poruncii domnului, fără nici o împotrivire și scuze (așa precum mai înainte a fost întotdeauna obiceiul), afară de excepțile menționate la punctul al treilea, în care caz nu vor fi datori, să-i dea ascultare.
10. Toata legea și judecata sa fie a domnului și fără hrisovul domnului nimic nu va fi întărit sau desfăcut de către Măria Noastră, Țarul.
11. Pamânturile principatului Moldovei, dupa vechea hotarnicie moldovenească asupra cărora domnul va avea drept de stapânire sunt cele cuprinse între râul Nistru, Camenița, Bender, cu tot tinutul Bugeacului, Dunarea, granițele țării Muntenești și ale Transilvaniei și marginile Poloniei, după delimitările făcute cu acele țări.
12. Cetățile Principatului Moldovei și orașele și oricare alte locuri întarite să fie păzite și prevăzute cu garnizoane domnești sau, cu învoirea domnului, după nevoie, de ale Măriei Noastre Țarul.
13. În caz de cândva s-ar face pace între împaratia noastră și sultanul turcesc, Principatul Moldovei să nu fie lipsit niciodată de apărarea și protecția Măriei Noastre Țarului și cu precădere să ne stăruim ca în articolele principale cnezatul moldovenesc să ție de Măria noastră Țarul.
14. Dacă dușmanul (fereasca Atotputernicul Dumnezeu) s-ar întari și stăpânirea Moldovei ar ramâne în puterea pagânilor, atunci el, prea stralucitul principe al Moldovei, într-o asemenea împrejurare, are învoirea noastra ca să-și aibă adapost în țara noastră și va dobândi acolo din visteria Măriei Noastre, a Țarului, anual, atâtea venituri cât să-i ajungă domnului și de asemenea urmașii lui nu vor fi lipsiti pe veci de miluirea Măriei Noastre, a Țarului.
15. Proprietățile și palatele pe care el le are la Ţarigrad și le lasă acolo pentru Măria Noastră Țarul îi vor fi despăgubite de Măria Noastră Țarul cu altele, la Moscova, deopotrivă și asemănătoare cu acelea.
16. Făgăduim ca noi, cât și urmașii Măriei Noastre Țarul, vom fi datori să păzim cu sfințenie aceste articole, să le întărim în chip neclintit și să le păstrăm pe vecie.
17. Această diplomă și articolele vor avea urmare și putere atunci când, dupa ce îi vor fi înfățișate prea stralucitului domn Dimitrie Cantemir, după cum s-a spus mai sus, ne va depune juramânt de credință în fața Preasfintei Treimi că se va supune întotdeauna poruncilor noastre și ne va sluji cu slujba credincioasă si cinstită și, după ce va iscăli cu mâna proprie acel juramânt și aceste puncte, le va trimite Măriei Noastre Țarului și se va strădui a le aduce la îndeplinire nestrămutat, iar după intrarea oștirilor noastre va aduce pe toți boierii mari și mici, oștirea și tot poporul moldovenesc ca să ne jure credință și se va uni cu oștirile noastre. Pentru aceasta, în schimb, noi, marele stapânitor, Măria Noastră Țarul, făgăduim să-l apărăm pe el și tot poporul moldovenesc de toți dușmanii și să nu-l părăsim niciodată.
Pentru întărirea acestora s-a dat această diploma împaratească a noastră, semnată cu mâna proprie și pecetluită cu pecetea noastră de stat la Lutk, aprilie, ziua 13, anul 1711.

Batalia de la Stanilesti
Batalia dintre armata aliată ruso-modovenească ( 38.000 de ruși și 6000 moldoveni) și cea otomană (120,000 oameni), condusă de Marele vizir Baltadji Mehmed Pasa, a avut loc pe 30 iunie/11 iulie 1711, la Stănilești, pe Prut.
Turcii, fiind mai numeroşi, au reuşit să înconjoare tabăra rusească, lasand-o fără provizii. 4 zile au rezistat armatele lui Petru I la bombardamentul otomanilor. Desi victoria parea sa fie de partea lor, turcii au acceptat, surprinzător, să încheie pace cu ruşii. Decizia Vizirului a fost luată, se pare, prin mituirea acestuia cu o sumă considrabilă de galbeni (conform unor surse).
Prin pacea de la Vadul Hușilor (12/23 iulie 1711), Țarului i se permitea să se retragă din Moldova, cu oastea sa. Dimitrie Cantemir a fost lăsat să plece în Rusia, cu o suită de boieri. Din cronica lui Ion Neculce, aflăm că:
„Deci înţelegând veziriul că gâlcevăscu inicerii, şi moscalii ca nu altă dată au început a să bate, socotit-au şi el pe urmă să nu greşască mai rău. Şi au ales pe Cerchez Mehmet-paşa ibrihorul şi l-au trimis la împăratul Moscului cu cuvânt de pace. Atunce au stătut de îmbe părţile armele de a se mai batere. Atunce Şeremet şi ghenărarii moschiceşti şi alţi boieri moschiceşti le păre bine, ca doar s-or împăca cu turcii, că li se supărasă de câţi ani să băte mai nainte cu şfedzii, şi îndemna pre împăratul să face pace. Aşijdere şi împărăteasa iarăş îl îndemna să facă pace. (...) Atunce împăratul au luat pe Dumitraşco-vodă şi l-au ascunsu într-o botcă al lui, de cele cu 2 roate, de nu-l ştie nici unu moldovan”.
Cronicarul a fost unul dintre cei care au plecat în Rusia, cu domnul Dimitrie Cantemir. În Moldova și în Țara Românească s-a instalat regimul fanariot care a însemnat înlocuirea domnilor pământeni cu grecii din Fanar, un cartier al Constantinopolului. Regimul fanariot a durat până în 1821.